Stimați cetățeni ai României,
Cu ocazia acestei zile deosebite, vă adresez cele mai sincere felicitări și urări de bine!
Suntem profund recunoscători pentru susținerea necondiționată acordată de către frații noștri de peste Prut. Această susținere s-a manifestat cu diferite ocazii și aproape în toate domeniile. Fie ca această legătură să rămână puternică și să se dezvolte în continuare spre binele tuturor cetățenilor de pe cele două maluri ale Prutului.
În același timp rămân ferm convins că cea mai consistentă și palpabilă investiție a României în Republica Moldova este susținerea domeniului educației – prin renovarea grădinițelor, achiziționarea de micribuze școlare și oferirea de burse de studiu tinerilor basarabeni.
Republica Moldova și România sunt unite prin limbă, cultură, istorie și valori comune. De fiecare dată când privim către România, privim către un partener de suflet și către un sprijin constant în drumul nostru european.
Vă doresc pace, unitate, bunăstare și încredere în viitor.
La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!
Cu stimă,
Mihai Crețu
Consilier raional Basarabeasca
Republica Moldova

