O carte pentru un frate


Donează o carte pentru un frate! Multe școli duc lipsă de cărți de literatură, esențiale pentru dezvoltarea elevilor. Tu poti schimba asta! Cu un gest simplu, poți contribui la educația copiilor și la formarea unei noi generații de cititori. Asociația „Maluri de Prut” lansează campania „Donează o carte pentru un frate!”, prin care ne propunem… Citește în continuare O carte pentru un frate

Mesajul Rectorului Universității „Dunărea de Jos” din Galați la începutul anului universitar

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Împreună suntem Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați! Și, din 1948 până în prezent, am dovedit că suntem o Universitate în Comunitate și pentru Comunitate, făcând din performanță o tradiție!

Cultură și simțire românească dincolo de granițele țării


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Facultatea Transfrontalieră, beneficiind de sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, implementează, în perioada 24 - 29 octombrie 2023, proiectul „Cultură și simțire românească dincolo de granițele țării”. Proiectul are drept obiectiv păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identității etnice, culturale și lingvistice a etnicilor români din Ucraina și revitalizarea și… Citește în continuare Cultură și simțire românească dincolo de granițele țării

Proiectul „Parteneriat pentru Performanță Educațională”, promovat și în unitățile de învățământ preuniversitar din Republica Moldova


Pe parcursul celor trei zile au avut loc întâlniri fructuoase cu autoritățile raionale și din Direcțiile de Învățământ din Leova, Cimișlia, Basarabeasca, Ialoveni, Anenii Noi, Hîncești, Soroca și Bălți, ce vor conduce la facilitarea accesului profesorilor și elevilor din Republica Moldova la o informare completă și complexă privind educația și cercetarea universitară.

Vizită de lucru în Republica Moldova a unei delegații a Universității „Dunărea de Jos” din Galați


O delegație a conducerii Universității „Dunărea de Jos” din Galați, reprezentată de domnul prorector Silvius STANCIU, însoțit de membri ai Departamentului de comunicare, promovare și relații publice și ai Departamentului de relații internaționale, a făcut o vizită de lucru în Republica Moldova, în data de 12 octombrie 2022, pentru identificarea unor oportunități de colaborare instituțională cu unități de învățământ preuniversitar

UDJG – un nou an universitar cu deschideri festive pentru toți studenții


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați începe anul 2022-2023 cu peste 18 000 de cursanți și studenți înscriși la programele de studii de licență, masterat, doctorat dar și la cursurile desfășurate prin DFCTT și U3A. Numărul bobocilor UDJG este în acest an de aproximativ 4.500.

MULȚUMESC, ROMÂNIA!


Îți iubești părinții nu pentru că ar deține nu știu ce bogății materiale sau că au construit nu știu ce palate. Nu. Îți iubești părinții pentru că ți-au dat viață. Pentru că te-au crescut și din puținul lor ți-au dat tot ce este mai bun, iar atunci când nu au avut de unde au făcut tot posibiulul și au găsit resurse ca tu să crești frumos și să te dezvolți armonios.