Unirea din 27 martie 1918 trebuie consfinţită şi evocată fără ezitare ca o izbândă a românismului în Basarabia! Simţământul conştiinţei identitare a românilor basarabeni a fost și este de neclintit. Românii şi românitatea lor au dovedit trăinicia iubirii de neam.
Etichetă: mihaicretu.ro
76 de ani de învățământ superior la Galați!
Experiența celor 76 de ani de învățământ superior, adusă la standarde actuale poate produce valoare adăugată. Universitatea noastră este o familie, cu toții suntem responsabili pentru echilibrul și dezvoltarea instituțională. Cu toții avem de învățat unii de la ceilalți și trebuie încurajată îmbinarea valorilor actuale, a mentalităților inovatoare cu experiența și înțelepciunea trecutului.
Conferinţa internaţională „Interdisciplinaritate şi cooperare în cercetarea transfrontalierăˮ
Proiectul „Parteneriat pentru Performanță Educațională”, promovat și în unitățile de învățământ preuniversitar din Republica Moldova
Pe parcursul celor trei zile au avut loc întâlniri fructuoase cu autoritățile raionale și din Direcțiile de Învățământ din Leova, Cimișlia, Basarabeasca, Ialoveni, Anenii Noi, Hîncești, Soroca și Bălți, ce vor conduce la facilitarea accesului profesorilor și elevilor din Republica Moldova la o informare completă și complexă privind educația și cercetarea universitară.
19 OCTOMBRIE – ZIUA LUCRĂTORULUI DIN JUSTIȚIE
Adresăm sincere felicitări tuturor angajaților din Justiție, care activează întru sporirea reușitelor și succeselor fiecăruia la locul său de muncă, contribuind la edificarea unei societăți prospere, juste, cu oameni demni și liberi. Vă urăm succese binemeritate în cultivarea cu multă grijă a dreptății pe câmpul magnific al valorilor juridice. Fie ca perseverența, hărnicia, consecvența, răbdarea… Citește în continuare 19 OCTOMBRIE – ZIUA LUCRĂTORULUI DIN JUSTIȚIE
Vizită de lucru în Republica Moldova a unei delegații a Universității „Dunărea de Jos” din Galați
O delegație a conducerii Universității „Dunărea de Jos” din Galați, reprezentată de domnul prorector Silvius STANCIU, însoțit de membri ai Departamentului de comunicare, promovare și relații publice și ai Departamentului de relații internaționale, a făcut o vizită de lucru în Republica Moldova, în data de 12 octombrie 2022, pentru identificarea unor oportunități de colaborare instituțională cu unități de învățământ preuniversitar
Educația electorală – o nouă disciplină opțională care va pune temelia democrației participative și incluzive în societate
Ce înseamnă pluripartidism, cum au evoluat alegerile și drepturile electorale, ce este o campanie electorală, cine sunt concurenții electorali, cum se votează, ce înseamnă fraudarea alegerilor, manipularea și dezinformarea? Despre toate acestea elevii și elevele din din clasele a IX-a și a X-a vor putea învăța începând cu anul de studii 2023-2024 la disciplina opțională „Educația electorală”.
UDJG – un nou an universitar cu deschideri festive pentru toți studenții
MULȚUMESC, ROMÂNIA!
Îți iubești părinții nu pentru că ar deține nu știu ce bogății materiale sau că au construit nu știu ce palate. Nu. Îți iubești părinții pentru că ți-au dat viață. Pentru că te-au crescut și din puținul lor ți-au dat tot ce este mai bun, iar atunci când nu au avut de unde au făcut tot posibiulul și au găsit resurse ca tu să crești frumos și să te dezvolți armonios.








